Blog - Infidelitatea și narcisismul – O interpretare psihanalitică

Introducere

Infidelitatea a fost dintotdeauna un subiect tensionat și complex în relațiile de cuplu. Dincolo de aspectele sociale, morale sau legale, psihanaliza oferă o înțelegere profundă a resorturilor inconștiente care pot conduce la trădarea fidelității. Una dintre dimensiunile relevante în acest context este narcisismul – nu doar ca trăsătură de personalitate, ci ca o structură profundă a sinelui, modelată încă din copilărie.

Narcisismul – între nevoie și mecanism de apărare

În concepția psihanalitică, narcisismul nu este neapărat patologic. Este o etapă firească în dezvoltarea psihicului (narcisismul primar), dar poate deveni problematic atunci când subiectul rămâne fixat într-o relație predominant autoreferențială, cu dificultăți în a investi afectiv în altul. Freud, Kernberg și Kohut oferă repere esențiale pentru înțelegerea narcisismului în relațiile umane.

Persoanele cu trăsături narcisice accentuate caută validare constantă, deoarece stima lor de sine este fragilă și dependentă de oglindirea pozitivă din partea celorlalți. Partenerul devine astfel un „obiect” care trebuie să confirme valoarea propriei persoane. Atunci când această confirmare dispare sau devine insuficientă, narcisicul poate căuta surse alternative de gratificare – una dintre acestea fiind infidelitatea.

Infidelitatea ca reparație narcisică

Privită din această perspectivă, infidelitatea nu reprezintă doar o trădare a celuilalt, ci și o modalitate de a repara o rană narcisică. De exemplu, un partener care se simte nevalorizat, ignorat sau contestat poate trăi aceste situații ca pe o „injurie narcisică”. În mod inconștient, acesta caută o altă persoană care să-i confirme farmecul, puterea de seducție, importanța – în esență, valoarea eului.

Astfel, actul infidel devine o scenă încărcată simbolic: o demonstrație de putere, autonomie sau revanșă. De multe ori, nu sexul în sine este ceea ce contează, ci dinamica afectivă și narcisică implicată – „uită-te cât de dorit/ă sunt”, „nu am nevoie de tine ca să mă simt valoros/oasă”.

Transfer și repetiție

Psihanalitic vorbind, multe acte de infidelitate sunt expresia unui scenariu inconștient care se repetă: un model relațional învățat timpuriu, în care iubirea este instabilă, condiționată sau periculoasă. Persoanele cu traume narcisice timpurii – precum respingerea, neglijența sau idealizarea extremă – pot reproduce în relațiile adulte aceleași tipare de abandon, rivalitate, gelozie sau trădare.

Infidelitatea poate deveni astfel o acțiune transferențială: partenerul este încărcat cu atributele unui obiect parental inițial, iar actul de a-l trăda reia o dramă veche, în care subiectul fie își răzbună o rană, fie încearcă să o repare, repetând-o compulsiv.

Infidelul narcisic și imposibilitatea intimității

Pentru narcisicul patologic, apropierea autentică reprezintă o amenințare. Intimitatea presupune vulnerabilitate, empatie și capacitatea de a recunoaște alteritatea celuilalt – trăsături care intră în conflict cu nevoia de control și superioritate. Infidelitatea devine astfel un mecanism de apărare împotriva fuziunii afective, un mod de a păstra distanța și autonomia narcisică.

De aceea, mulți infideli narcisici nu renunță la partenerul oficial – relația principală le oferă statut, siguranță sau prestigiu. Relația extraconjugală alimentează iluzia libertății, seducției și invulnerabilității. Împreună, aceste două relații le permit să evite confruntarea cu propriile lipsuri și temeri inconștiente.

Concluzie

Din perspectiva psihanalitică, infidelitatea legată de narcisism este un simptom al unei organizări psihice fragile, care caută permanent confirmare și reparație. Ea nu reflectă doar relația de cuplu, ci și relația cu sinele – un sine adesea rănit, idealizat sau golit de conținut afectiv autentic.

Intervenția psihoterapeutică poate ajuta la decriptarea acestor dinamici inconștiente, permițând subiectului să se apropie de sine și de celălalt într-un mod mai autentic. Înțelegerea infidelității ca expresie a unei suferințe narcisice nu o scuză, dar oferă un cadru mai profund pentru a o înțelege și, uneori, pentru a o depăși.

Bibliografie:

• Freud, S. (1914). On Narcissism: An Introduction.
• Kohut, H. (1971). The Analysis of the Self.
• Kernberg, O. (1975). Borderline Conditions and Pathological Narcissism.
• Green, A. (2002). Le travail du négatif.
• Mitchell, S. (1988). Relational Concepts in Psychoanalysis.